1821, Istorie & Corupţie în
Valahia:
COMOARA LUI TUDOR
Eruditul cercetător,
publicist şi autor de cărţi de specialitate, dl profesor Ion C. Petrescu, eminent
cadru didactic la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, şi membru al
redacţiei revistei „Prahova Eroică” este, de peste 15 ani, preocupat de punerea
în valoare a vieţii şi luptei voievozilor şi domnitorilor pentru apărarea
provinciilor din Nordul Dunării –Valahia, Moldova şi Transilvania –
moştenite de la înaintaşii lor.
Competenţa şi profesionalismul dlui prof. Ion C. Petrescu înmănunchiază
patriotismul consecvent şi irefutabil argumentat, concept, de după 1990,
bagatelizat cu o înverşunare indamisibilă la un popor care îşi renegă strămoşii!
Inedită în istoria românilor, povestea pe care vi-o prezentăm, onorează încă
odată strădaniile acestui valoros istoric, Cultura şi Ştiinţa meleagurilor
Prahovei.
Coincidenţă fericită
Distinsul interlocutor
trece cu emoţie şi melancolică aducere-aminte de la evocarea personalităţii
militare şi diplomatice a Voievodului primei uniri a Munteniei, Moldovei şi
Transilvaniei, Mihai Viteazul, 6 iulie 1600, despre care a publicat, în 11
ediţii, revăzute şi adugite, lucrarea „Mihai Viteazul şi Arta diplomaţiei”, la
evocarea lui Nicolae Bălcescu – biograf al lui Mihai-Vodă şi personaj al romanului meu istoric, APTER. Ne
situăm pe un palier convergent Istorie-Literatură fericit, prin urmare firul se
prelungeşte, legând un alt moment de răscruce în istoria poporului român, şi
anume apariţia pe scena ei a lui Tudor Vladimirescu! La „temperatura”
reciprocităţii profesionale, am fost primit în laboratorul creaţiei d-sale, în
miezul unei povestiri care, cu aproape 3 secole înapoi, în societatea
românească făcea loc metehnelor corupţiei.
Străvehiul bunic
„Predestinat să cercetez
arhive, documente şi surse cu însemnătate istorică, am devenit un modest
slujitor al muzei Clio, astfel că, profesia de istoric m-a „aruncat” în această
lume care, păstrând proporţiile, mi-o reamintesc prin formularea ei, de către
eroul preferat al romanului dumneavoastră, Nicolae Bălcescu: „asuprie a
optsprezece veacuri de împilare”. O epocă a acestei împilări a fost şi aceea
pentru care Tudor din Vladimiri s-a ridicat împotriva „tagmei jefuitorilor”! –
clasa boerilor hrăpăreţi, sfârşind tragic, ca într-o piesă de Shakespeare!
Printr-o filieră norocasă am aflat că, stră-stră-străbunicul meu, preotul
Gheorduneascu a fost printre oştenii strânşi în „Adunarea Norodului” – cum
numise acesta, mulţimea adunată pe câmpia Padeşului. El, cu oastea în care
intrase, au luptat la Drăgăşani, câştigând bătălia fără Tudor la comandă.
Eteriştii, conduşi de Alexandru Ipsilanti, general în armata rusă, au fost
înfrânţi”, povesteşte dl Ion C. Petrescu, dus pe gânduri.
Din neam în neam
„Bunicul meu preot, a fost
auzit de urmaşii lui, vorbindu-le de o „Comoară a Adunării Norodului”, pe care
urmaşii urmaşilor lui au preluat-o drept un adevărată, perpetuându-se până spre
anii juneţei mele. Despre ea auzise şi ilustra mea soţie, profesoara Valeria
Lorelei, de fel din Drăgăşani – unde a petrecut primii 14 de viaţă şi cu care,
cunoscându-mă între timp, am investigat temeiurile acestei legende – pe care am
de gând, reconstituind-o ştiinţific, să o public într-un studiu istoric. În
liceul pe care l-am urmat, profesoara mea de istorie, d-na Veronica Tamaş,
doctor în ştiinţe istorice, căsătorită cu directorul şcolii, prof. dr. Corneliu
Tamaş, mi-a vorbit despre această Comoară”. Preopinentul călătoreşte pe firul
memoriei sale, cu luciditate şi mândrie. „Mergeam prin arhive, pentru a mă
documenta pentru un articol despre domnitorul Matei Basarab şi, pe un alt plan,
despre Nicolae Bălcescu. Într-una din zilele acestui periplu, dr. Corneliu
Tamaş tocmai descoperise documente legate de soarta acestei comori. Ghinionul –
nefast – a fost ca dânsul să publice doar câteva rânduri într-un ziar autohton,
fiindcă a închis ochii înainte de a fi apucat să publice întregul articol
într-o revistă de specialitate!” Demersul se încheie cu dezamăgirea potrivit
căreia nimeni din bresla istoricilor nu s-a aplecat pe această senzaţională secvenţă.
Comoara, totuşi
Relatările defunctului dr.
Corneliu Tamaş s-au condensat în subiectul cu tâlcuri esenţiale, reflectând existenţa
acestei Comori; alertele generate de ea, animă întâlnirea mea cu dl prof. Ion
C. Petrescu într-un allegretto con brio: „Prin 1821, Tudor, fire, între altele,
prevăzătoare, s-a retras câteva ceasuri cu căpitanii lui de încredere, să pună
la cale adăpostirea tezaurului ţării lor, el urmând a fi întrebuinţat după o
judecată dreaptă, după ce nu va mai fi viu. Asasinat de Caravia,soarta Comoarei
– între timp ascunsă - a stârnit îngrijorarea acelora ce ştiau de ea, printre
care şi bunicul meu, preotul Gheordunescu – care se duce la prefectul de Râmnicu
Vâlcea, Dimitrie Simulescu, pentru a-i spune ce făcuse el în umră cu 60 de
ani”.
Îndoiala învinsă
„Uluit de cele auzite, neştiind ce să creadă,
prefectul l-a socotit nebun, „un bătrân ce îşi pierduse minţile” şi l-a dat
afară din cabinetul său. De faţă era acolo, sosit într-o vizită, spre norocul
„nebunului”, Dincă Brătianu, bun amic cu gazda – Dimitirie Simulescu. Dincă
Brătianu crescuse pe Valea Topolgului, unde am copilărit, din Tigvenii de
Argeş. Fire mai echilibrată, Dincă i-a zis prefectului: - Dar dacă e adevărat
ce spune omul ăsta! Ia hai să mergem să vedem cu ochii noştri, că poate aşa a
fost!” Şi, spre uimirea lui Dimitirie Simulescu, comoara a fost găsită lângă
Drăgăşani, în localitatea Gusoieni!!!
Partea leului
Bănet ispititor în toate
timpurile, „Comoara” a fost, povesteşte dl prof. Ion C. Petrescu, „împărţită
astfel: o pătrime a primit pandurul care, altminteri, ar fi putut s-o aibă
numai pentru el; o alta a luat-o prefectul – reprezentant al Statului în zona
aferentă; următoarea, boierul Dincă Brătianu, iar ultima a revenit Statului.
Intrată pe mâna familiei Brătianu, „partea leului” avea să consolideze starea
materială a urmaşilor ei şi, în lanţ, potenţialul politic. Prin urmare, sfertul
din Comoara Adunării Norodului a fost investit în nenumărate proprietăţi, prin
judeţele Vâlcea şi respectiv Argeş, fetele Brătienilor avându-le dote de
zestre, iar băieţii, sprijin financiar pentru studii în străinătate! Istoria
consemnează reforma politică a Statului român, reuşită de curajosul Ion C.
Brătanu, care l-a adus pe regele Carol I, acesta conducând Ţara în plin război
al Independenţei!
Non-Educaţie
„Reformarea” Învăţământului şi Educaţiei poporului român a
distrus structura ştiinţifică a acestor axe ale civilizării Naţiunii de după 1990.
Politicienii ajunşi în jilţurile ministerului pendinte, fundamental anti-români,
au aşternut haosul în Şcoala românească post-ceauşistă! Una din victimele
acestui val de „reformări” a fost şi rămâne ISTORIA – „Cartea sfântă a
poporului român” cum a numit-o pentru eternitate Nicolae Bălcescu! Toţi aceşti
trepăduşi – pe care un Tudor Vladimirescu i-ar fi asimilat „tagmei
jefuitorilor” – de Conştiinţă Naţională”!, au adus Şcoala românească „în sapă
de lemn”, fixând numai o oră de Istorie pe săptămână! Cum nici în aceasta nu se
învaţă, nu e de mirare trista mărturisire a dlui prof. Ion C Petrescu, pe
parcursul înfiripării acestui reportaj, interesat să ajung şi la obârşia
Brătienilor care e, între atâtea, muzeul memorial de la Ştefăneştii de Argeş:
„Programul educaţional al Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” prevede
excursii în grupuri cu profesorii de
Istorie ai liceelor din Ploieşti, aceea din vara 2013 fiind cea mai recentă.
Discursului directorului Muzeului Brătienilor i-a lipsit tocmai episodul despre
care vă povestesc şi, mirat dar şi încântat, m-a invitat să expun această
istorie extrem de incintantă. Fireşte, gazda nu ştia absolut nimic, şi el şi
asistenţa amuţiseră!”
Controverse
Istoria suferă schimbări
şi înnoiri prin înregistrarea acelor descoperiri pe care arheologia şi
celelalte ramuri ale ei le aduce pe mesele de lucru ale specialiştilor. Nici în
cazul de faţă, situaţia nu admite unicitatea unui adevăr sau altul, istoriceşte
vorbind. De aceea, dl prof. Ion C. Petrescu are în vedere comentariul colegului
d-sale de breaslă, istoricul Ion Gavrilescu, din Vâlcea, care opinează că
„Această Comoară a Adunării Norodului a fost ascunsă undeva, la Padeş, judeţul
Gorj, acolo unde, în ziua de 23 ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu le-a spus
pandurilor săi, printre care s-a aflat şi stră-stră-străbunicul meu, Gheordunescu,
faimoasele cuvinte: „Nici o pravilă nu opreşte pe om de a întâmpina răul cu alt
rău! Şarpele dacă-ţi iese în cale, dai cu ciomagul, ca să-ţi aperi viaţa, care
de multe ori este priumejduită de muşcătura lui. Dar pe balaurii care ne înghit
de vii – eu n-am găsit un cuvânt care să fie mai actual ca-n vremurile
noastre!, spune scrâşnind interlocutorul meu – căpteneiile noastre zic atât
cele politiceşti cât şi cele bisericeşti, cum să-i laşi! Până când să fim robi
? Veniţi fraţilor care aveţi arme, cu arme, care nu, cu furci şi lănci, că
ne-ajunge de când lacrimile obrazurilor noastre nu s-au mai uscat!” Comoara lui
Tudor nu cred că a fost ascunsă acolo, fiindcă acord atenţie documentelor. Deocamdată
există cartea dlui prof. Mircea T. Radu, despre Tudor Vladimirescu, care a
stârnit un scandal în lumea academică. Citind-o, acum sunt îndreptăţit să prind
în lucrarea mea viitoare, amănunte certe despre subiectul în jurul căruia
stăturăm de vorbă. Din cartea d-lui prof. Mircea T. Radu reţin doar: „Tudor a
fost răbdat şi că toţi banii destinaţi către întreţinerea oştirii, 350.000 de
groşi, Tudor i-ar fi pus în nişte desagi de piele, pe care i-a luat căpitanul
Iordache Olimpiotul, în urma inreogatoriului”. Marele răzvrătit fusese
torturat, adaugă dl Mircea T. Radu în cartea d-sale, odată cu Iordache
Olimpiotul, şi de Hagi Prodan.
Posteritate
„Sacii plini cu miile de
groşi i-au fost oferiţi soţiei lui Iordache, Stana, care locuia pe atunci la
Câmpulung – unde peste ani se mutase profesoara mea din liceu, Veronica Tamaş,
pe care am rugat-o să cerceteze în folosul proiectilui meu; nu a găsit nimic!
Să adaug un alte detaliu important, din cartea d-lui prof. Mircea T. Radu: „În
1826, Dimitrie Macedonski a cerut de la văduva Stana, 2500 de galbeni
austrieci, pe motiv că aceşti bani i-au fost daţi atunci când au luat desagii
aceia de piele găsiţi la Tudor Vladimirescu”! Dintr-un document propriu, dl
prof. Ion C. Petrescu citeşte: „Tudor a fost închis în temniţa Mitropoliei din
Tîrgovişte, iar cunoscutul călău Vasile Caravia, după interogatoriu pe care,
minţindu-l că îl duce la Divan, în plină noapte, ieşiţi din Târgovişte,
apropiindu-se de vadul râului ce taie oraşul, sceleratul – din porunca lui
Ipsilanti – l-a împuşcat cu pistolul, i-a tăiat capul, aruncându-i trupul în
apele Ialomiţei, sau, după unii autori, într-o fântână părăsită!”
1821 – 2014 = două secole
cu nestinse tagme de jefuitori!!!
Serghie
Bucur
