ÎNARIPĂRI

            Prin jungla tranziţiei,

ÎNARIPĂRI

            Traversăm, de un sfert de veac, tranziţia declanşată de 22 decembrie 1989, tranziţie care a prefăcut România într-o cumplită şi ireversibilă junglă. Preponderent nocivă, ne apărăm contra bestialităţilor ei prin Cultură – prin Teatru, Pictură, Sculptură,  Filosofie,Religie, Istorie, Literatură, Muzică şi Literatură. Scena, Galeria şi Editura emit, zi şi noapte, acea materie vitală Spiritului omenesc: Cultura şi credinţa în Ea – ultimul  colac de salvare. Toate sunt promovate prin Carte – urmaşa tăbliţelor din lut ars şi a pergamentelor din antichitate. Cărţile, şi pe-aci prin Prahovioara noastră, continuă să existe; Ele ne parvin într-o simultaneitate întemeiată pe talent, devoţiune şi rigoare. Oamenilor care le-au scris, le întoarcem recunoştinţa noastră, adesea cu asupra de măsură.

            Şoseaua Nordului

            Rămân pe această toponimie trasată imaginar de Eugen Barbu, prin romanul său cu acelaşi titlu, care surprinde Ploieştiul anilor ’43-’44 ai ultimului război mondial, cu prelungirile lor militare în Sud, spre Bărcăneşti-Româneşti şi în Nord, spre Băicoi şi Câmpina. Fiindcă într-această parte, cum de altminteri şi despre cealaltă scris-am şi-om mai scrie, după „ce armele au tăcut” (să dea Obama şi Putin să tacă la nesfârşit!), cărţile – cu „surorile” lor: tablourile, concertele, sculpturile, recitalurile, spectacolele de teatru şi de film, laolaltă cu revistele de artă şi de literatură, străbat această Şosea până hăt, încolo, către Sinaia şi Buşteni, pe sub piepţii de cremene ai Bucegilor, în veghea Crucii de pe Caraiman – spiritul reginei Maria, înaripând lumea.

            O privire

            Între melancolie şi împlinire, meseria de reporter prinde în miezul ei câte ceva din trecerea anilor, a vieţii; cu senzaţia ori sentimentul care îmi întreţin iluzia că nu fac chiar degeaba umbră pământului. Gazetar format la voluntariatul promovat de fosta Flamuara Prahovei, din 1963 până în preajma revoluţiei, apoi prin publicaţiile întemeiate după 1990, Public, Jurnalul de Prahova, Oglinda Câmpinei, am – la 41 de ani de jurnalism – experienţa privirii lucide; practica presei de scandal – viscerală până la silă şi sinucidere, veritabilă luptă – doquijotescă – cu morile de vânt, am părăsit-o la vreme, pentru susţinerea şi apărarea Culturii – singura care atestă, după dispariţie, valoarea inidivizilor şi a societăţii pe care aceştia au alcătuit-o. INFORMAŢIA PRAHOVEI este singurul ziar care, de 12 ani îmi publică materiale de Cultură, Arte şi Istorie! Îi mulţumesc pentru gratitudine şi consecvenţă.   

            Multilateral

            Cuvânt pocit de icnetele ideologice ceauşiste, multilateralul sintetizează gama însuşirilor unei personalităţi capabilă să devină performantă în profesia sa. Un astfel de model mi-l întreţine profesorul Emanoil Toma – autorul celei mai îndrăzneţe anchete naţionale despre genocidul din 23 decembrie 1989, intitulată „Vin florile. Seceraţi-le!”. Povestea celor 40 de militari ucişi la Otopeni, pe esplanada aeroportului, în nefastul ajun de Crăciun 1989. Controversat autor de romane, în deosebi, Emanoil Toma şi-a dramatizat câteva din acestea şi, pentru cititorii lui a scos volumul – cu două începuturi – pe o copertă cu „Vremea omizilor-Comedie amară în trei acte” şi pe cealaltă – răsucind cartea – „ Cimitir al jumătăţilor. Pasăre-Requiem în trei tablouri la Otopeni”. Prolific în proză şi poezie, Emanoil Toma a debutat şi ca autor dramatic, astfel că, joi 29 Mai 2014, dr. Christian Crăciun a vorbit invitaţilor veniţi în „Sala cu două piane” – cum am denumit-o între anii 1999 şi 2004, despre aceste două inedite lucrări scenice. „Este o premieră în viaţa Cercului nostru literar („Geo Bogza” – n. m.) cartea d-lui prof. Emanoil Toma. Teatrul, specie literară complexă, are nişte reguli stricte, pe care colegul de faţă aici, le tratează cu pricepere, de cele mai multe ori. Textele vitriolează ceea ce autorul vede împrejurul său, rablesian, hiperbolizând enorm, generând cratere selenare. Individualizează şarjant, incisiv. Scriitura e specială, teatrul nefiind ceva de citit, ci de jucat. Emanoil Toma întrebuinţează dialogul spre a înlocui – abil – acţiunile personajelor. Ne-a făcut o deosebită şi interesantă surpriză, descoperindu-l într-o postură creativă ascendentă”.

Memorie

            Breasla acelora pe care Nenea Iancu, cu verva lui amical-caustică, îi numea „scârţa-scârţa pe hârtie”, în dramaturgia lui nemuritoare, are, în Prahova, epocă palpabilă. Chiar dacă printre inşii, care o alcătuiesc există câţiva „democraţi” care o împroaşcă – atunci când obiectivitatea este jertfită cu preţul mârlăniei, pe seama „dreptului la libertatea cuvântului”. Împotriva lor şi a ignoranţilor de toate calibrele, scriu şi publică ardent mari ironişti precum Mircea Ionescu Quintus, Ion Grigore şi, până mai anul trecut, Nicolae Paul Mihail, supranumit Nicomah. Acestuia, primăria oraşului Sinaia îi eternizează memoria începând cu ziua de 3 julie 2014, prin placa comemorativă aşezată pe un perete al casei în care ilustrul a locuit, pe serpentinele străzii Furnica, la numărul 49, dezvelită, de faţă cu un numeroşi  confraţi, nepotul şi d-na Angela Georgescu, sora dispărutului comemorat chiar lângă Turnul său de fildeş. Proiectul poartă semnăturile edililor municipiului, Vlad Oprea – primar şi Gheorghe Bădăran – viceprimar. Iscălitura de suflet aparţine însă d-lui prof. Gheorghe Floricică, personalitate a lumii culturale sinăiene, care a evocat polivalenţa emblematicului Nicomah în cuvinte elogioase, insuficiente pentru a dimensiona uriaşa zestre literară rămasă de la înnăscutul frondeur esopian Nicolae Paul Mihail. „A fost şi rămâne al nostru, al Sinaiei!” a spus la un moment dat, copleşit de amintiri dintre cele mai fabuloase, maestrul Gheorghe Floricică. Am găsit, în căutarea unui unghi care să cuprindă frumuseţea peisajului în contextul cuvintelor vorbitorului, imaginea corespondentă însemnătăţii lui Nicomah. Pe lângă profilul vorbitorului, într-un alb imaculat, absorbit de profunzimea Văii Prahovei, aceasta se înclina epic, sub paşii sonori şi calambururile, epigramele şi fabulele Maestrului; îl auzeam (am vocea Lui pe bandă magnetică) recitând – delir pentru toate ocaziile publice – faimoasa poemă „Ce-ai pus fă, nebuno, în cafea”!!! La rândul său, dl Gheorghe Bădăran a argumentat oportunitatea plăcii memoriale din punctul de vedere al Primăriei, drept un act de restituire şi de recunoaştere a meritelor aceluia care a lăsat o imensă arhivă de manuscrise şi cărţi, „În camera sa de lucru ai senzaţia, uitându-te la tot ceea ce l-a înconjurat, că  a c u m  apare  maestrul, din baie sau din bucătărie!”, depăna duioase slove profesorul Gheorghe Floriciă, după dezvelirea plăcii. Inscripţia sună aşa: „La ore târzii / Cineva îmi bate în geam / Mai lasă-mă o zi. În această casă a trăit şi a creat între 1963-2013, Nicolae-Paul Mihail (3 iulie 1923, Caracal – 19 martie 2013, Sinaia), Cetăţean de Onoare al localităţilor Sinaia şi Caracal, creator comples, maestrul a abordat cu neîntrecut talent romanul, nuvela, eseul, scenariul de film, poezia şi publicistica. Poemele umoristice şi epigramele şi le-a semnat cu pseudonimul, devenit celebru, NICOMAH!”

            Reunit în ambianţa tihnitoare a Bibliotecii – instalate în clădirea Centrului Cultural „Carmen Sylva”, grupul literaţilor sinăieni au ascultat biografia nicomahă, în redacţia şi lectura aceluiaşi romantic domn profesor Gheorghe Floricică. Am adresat domniei sale întrebarea cu iz de propunere: - Ce-ar fi dacă onor Consiliul local Sinaia ar atribui, oficial, numele de NICOMAH, acestei Bibiloteci? – Extraordinar de portivit ar fi!, m-a asigurat distinsul interlocutor.

            Actualitate

            La două zile distanţă, sâmbătă 5 iulie, sala „Constatin Radu” a casei de cultură „Geo Bogza” anima viaţa culturală a Câmpinei, cu armonioasa revedere cu maestrul Ion Ochinciuc, romancier, dramaturg şi memoriabil om de Radio. A treia vară cu scriitorul Ion Ochniciuc, am gândit în sinea mea evenimentul, ca un sentimental care se respectă şi care ţine la acel romantism care încă mai conservă preţuirea faţă de valorile Trecutului nostru cultural. Întâlnirea a oficiat lansarea romanului „Călugăriţa”, capodoperă a celebrului redactor de Radio Ion Ochinciuc, carte spumoasă, cu reverberaţii auto-biografice, plină de tumult, vivacitate şi răsturnări de situaţii imprevizibile, ecouri indubitabile ale lui Ieri şi Azi. Printre invitaţi s-au aflat criticul şi istoricul literar Constantin Trandafir, poeta Diana Trandafir, Alexandru Chivu – prietenul meu cel mai vechi şi un împătimit bibliofil, prof. Theodor Marinescu, jurnalist, colonelul în rezervă Marian Dulă, poetele Maria Dobrescu şi Cătălina Grigore, ca şi maestrul Florin Dochia, directorul casei de cultură „Geo Bogza”, scriitor, redactorul şef al Revistei Noi (serie nouă). Moderată de acesta, lansarea a rezonat pe durata prezentărilor cu elocinţă şi elevaţie susţinute de dl prof. Theodor Marinescu, dr. Constantin Trandafir, dr. Christian Crăciun şi prof. Gheorghe Ciocodeică. Insolitul speach al maestrului-romancier Ion Ochinciuc a animat asistenţa – antrenată, în „prefaţa” sonoră de subsemnatul, cu un potpuriu de muzică de pahar şi de dans interpretat la pian.

            Valoarea „Călugăriţei” a schiţat-o dr. Christian Crăciun, din care iată un fragment: „Personajul central din roman, metonimic, reprezentat de insecta devoratoare de masculi („mantis religiosa” – n. m.), este de o feminitate feciorelnică, răvăşitoare şi acaparantă, care te face să-ţi doreşti să fii „înghiţit”, precum cititorul devine prizonierul fără scăpare al unui roman bine scris...”

                                                                                                Serghie Bucur