kiss

            Cronica muzicală                                             

RADU KISS

            Superb ! Uimitor ! Genial ! – Acestea au fost cuvintele pe care, sugrumat de emoţie, le-am rostit şi repetat cu lacrimi în ochi, fascinat de virtuozitatea violonistului-minune care, în seara zilei de joi. 27 septembrie 2012, a interpretat, sub bagheta magică a maestrului Radu Postăvaru, în acompaniamentul Orchestrei Filarmonicii Paul Constantinescu, Melodiile lăutăreşti de Pablo de Sarasate ! Entuziasmul publicului l-a rechemat de vreo 4 sau 5  ori la rampă, numeroşi melomani ridicându-se în picioare şi aplaudând frenetic, cuceriţi de talentul micului mare violonist Radu Kiss – un solist impresionant prin precizia şi siguranţa execuţiei, prin efortul muzicianului înzestrat de natură cu darul viorii, dar pe care sutele de ore de exerciţii l-au şlefuit perfect, prefâcându-le în magie ! Magie pe care am trăit-o în continuare, pe durata interpretării  Capriciului numărul 5, de Nicolo Paganini, drept bis ! Chemat din nou la rampă, şi după acest triumf solistic, după care sala a izbucnit în ovaţii şi bravo-uri strigate din toate părţile, toată lumea realmente în picioare, cuprinsă de euforia ce i-o infuzase excepţionala interpretare a acestui superlativ artist al arcuşului !

            Însuşi maestrul Radu Postăvaru era cucerit de eminenta transpunere în sunete de o covârşitoare abundenţă a talentului exprimat pe cît de sobru, de grav şi de convingător, pe atât de penetrant prin construcţie şi melodicitate. Natural, ca şi cum aşa fusese firesc să cânte din Sarasate şi apoi din Paganini, la doar 13 ani împliniţi pe 26 aprilie trecut, Radu Kiss mi-a amintit de copiii geniali ai Viorii, precum George Enescu şi Yehudi Menuhin ! Sunt încredinţat că Radu Kiss este pe urmele acestor monştri sacrii ai violonismului ! Pregătit în liceul de Muzică Sigismund Toduţă din Cluj, sub îndrumarea d-nei profesoare Felicia Cristea, Radu Kiss este deja un nume în lumea solistică a viorii, începând din 2009 încoace, renumele fiind susţinut de seria de premii de Excelenţă, printre care şi cel de la Ploieşti, concomitent cu premiul Emy Drăgoi, conferite în acest an – fast pentru el, fast pentru noi – publicul care l-a aclamat, cum am spus, cu disperată bucurie !

            Secretele arcuşului pe care mai întâi Tatăl lui – Adrian Kiss, „regretatul concertmaestru al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca” i l-a pus lui Radu, în mâini, odată cu vioara, au prins formă, tehnică şi sunete mirifice, graţie profesoarei Felicia Cristea – căreia, din acest colţ de pagină îi adresăm felicitările noastre ! Complexe şi dificile, Melodiile lăutăreşti ale pamplonezului Pablo Martin Meliton Sarasate y Navascuez (1844-1908) cuceresc mapamondul fiindcă merg la inimile oamenilor, ele sunt ecourile tristeţilor şi ale bucuriilor acestora, Sarasate modelând în ritmuri, măsuri şi viguroase modulaţii melosul popular hispanic. Nuanţele şi sensurile au fost percutante şi ardente. Focosul ritm iberic a reverberat fortissimo, mânuţa stângă a micului mare solist clujean a însufleţit cu pasiune şi siguranţă cele patru corzi ale vrăjitei sale viori ! La o diferenţă de numai 3 ani între ei, în 1852 Sarasate uimea auditoriul din Pamplona, cu primul său concert; în 2012, la 160 de ani distanţă, Radu Kiss electrizează publicul din Ploieşti, cu o lucrare accesibilă numai maeştrilor, ca apoi, acelaşi public – surescitat de o incredibil de virtuoză execuţie, să-l zeifice pe acelaşi Radu Kiss pentru bis-ul exemplar pus în valoare: Capriciul 5 de Paganini !   

            Simfonicul ploieştean şi-a deschis stagiunea – 2012-2013 – printr-un cuvânt inaugural rostit de maestrul Corneliu Nicolae Irimia, directorul Filarmonicii Paul Constantinescu, urmat de Jocurile populare româneşti din Transilvania – compoziţie în 5 mişcări, a faimosului dirijor şi pianist Constantin Silvestri (1913-1969), prima parte a serii concertistice din 27 septembrie. Dantelăria sonoră, brodată în acordurile orchestrei conduse de maestrul Radu Postăvaru, a sonorizat motive folclorice tradiţionale, de mare efect melodic şi artistic, secvenţe din părţile a IV-a şi a V-a readucându-mă în atmosfera jurnalelor de actualităţi care deschideau orice spectacol cinematografic prin anii 60-70. Apropieri sau aseămănări cu pasaje din creaţia muzicală a altui mare muzician în epocă, Marţian Negrea. Ardealul s-a reliefat de la o mişcare la alta, în oamenii lui fie la muncă plecaţi, fie la hore şi învîrtite duminica aprinzând „bătăturile” cîrciumilor sau prin iarmaroace, pe muntele Găina şi cine mai ştie pe unde, ca în „Ion” al lui Rebreanu ! Specificul românesc, iată, răzbate după o jumătate de secol, într-o proaspătă partitură, numai pentru că avem o orchestră profesionistă şi un dirijor al ei pe măsură !

            Similitudine pentru partea a III-a serii zilei de 27 septembrie, dedicată Simfoniei a VI-a în Si minor, supranumită Patetica, de Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893). Publicul respiră dezinvolta paradă a baghetei maestrului Radu Postăvaru şi jubilează la fiecare acord şi măsură a sexagenarei Orchestre ploieştene, cum cu întreaga lui fiinţă s-a transpus în Adagio-Allegro non tropo, în Allegro con grazia, apoi în Allegro molto vivace şi, de-a dreptul furat de visare şi melancolii, în acel mistic Adagio lamentoso, „încercând fiecare să ghicească” ce se ascunde într-o muzică atât de enigmatică !

                                                                        Serghie Bucur 

Ne este dat să întâlnim astfel de instrumentişti la vârste ale copilăriei adesea incredibil de mature, peste nivelul de regulă normal, veritabile personalităţi ale rampei, care, în felurite concursuri şi festivaluri europene sau peste ocean, fac deliciul presei şi al cronicarilor şi criticilor muzicali, fiind premiaţi răsunător ! Filarmonicile şi diferite ale instituţii cu ceva profil muzical / cultural, îi aduc – dacă au bani şi spaţiu – în săli modeste, cu public discutabil, puţini dintre ei ajungând în Concerte oficiale şi de prestigiu, de pe urma cărora aceştia să câştige – cum este absolut normal – banii meritaţi !