nicomah

            Joi / 21 martie 2013, la Sinaia, ultimul

NICOMAH

            Mijloc de săptămână îndoliată de o ireparabilă pierdere pentru Cultura şi Artele româneşti: funeraliile scriitorului Nicolae Paul Mihail, ştiut şi răsfăţat în lumea artistică simplu şi rezonant: Nicomah. Undeva, în locuinţa ilustrului dispărut rămâne Opera – gândirea şi trăirile Maestrului, mii de pagini de proză, scenarii de teatru şi de film, proză şi epigramă..

            Foste reverii viitoare

            Salonul de Caricatură şi Umor „Ridendo Dicere Vero”, tradiţional în viaţa culturală a perlei Văii Prahovei, Buştenii, ediţia 2012, 3 şi 4 august, a fost un nou şi viguros turnir al Râsu’-Plânsu-lui naţional, prezidat de aristocratul mecena Emanoil Savin – primarul exoticului oraş de sub Caraiman. Printre acei tari şi mari iscători de veselie fără frontiere, ale căror condeie şi-au bătut joc – încă prea blând ! – de agresiva prostie românească contemporană şi, cu perfidă ironie, de brandul nostru primordial care este, de 24 de ani, liota parlamentarilor şi a guvernanţilor acestei năpăstuite Românii, s-a aflat şi: Excelenţa Sa Maestrul Epigramei româneşti Nicomah ! Retras, meditativ, zâmbind circumspect aproape trist, a evitat publicitatea.. Asculta dulelurile epigramistice, aplauda acolo unde fineţea Lui sesiza valoarea ironiei şi talentul autorului, privea încătuşat de o reverie autumnală, pierdut printre aducerile aminte... Freamătul hazului adus în grădina imperială a Casei moştenite, cu averea muzeală cu tot, de Patrimoniul Ţării, de la Cezar Petrescu şi excpeţionalele lui surori, Ştefania Petrescu şi Smaranda Chehata, de ceata – de vreo 40 – de epigramişti, parodişti, rondelişti şi fabulişti, atingea, doar, statuara prezenţă a Maestrului Nicomah – sub pălăria albă şi în spatele ochelarilor de soare ascunzându-se, încet-încet, acei ani de viaţă scriitoricească, în mare parte alături de alertul cronicar sportiv şi melanholic romancier Eugen Barbu ! Toată crema Salonului – Ştefan Cazimir, George Corbu, Elis Râpeanu, Gheorghe Zarafu, Gheorghe Bâlici, Efim Tarlapan, Ionescu-Danubius, a fost trecută în revistă de privirea socratică a Maestrului Nicomah, pre-meditând în spiritul uneia dintre cele mai,,, constituţionale epigrame ieşite din vârful peniţei sale: „Tranziţia, precum o ştiţi, / I-un drum spre-o lume mai înaltă, / Prin ea vom fi mai fericiţi, / Curând, pe lumea ailaltă !” (Unde nu este durere). În schimb, toată suflarea Salonului l-a înconjurat pe Maestrul Nicomah, cu afectiv-ironica afecţiune, neştiind că pentru ultim oară!

            Auto-portret

            Viorel Martin – directorul „Revistei independente a epigramei româneşti de pretutindeni” LUMEA EPIGRAMEI, a publicat în ediţia numărul 4 / decembrie 2011 al acestei spumoase publicaţii, un interviu acordat dânsului, de Maestrul Nicomah. Suculent şi auto-ironic, Maestrul i s-a confesat, într-o clipă din rotirea planetei – pe care eu aş fi datat-o calendaristic – amănunt esenţial istoriografic – , lăsând posterităţii cel mai autentic auto-portret: „V.M.: În fond, ce e cu acest Nicomah, preafericitule lotus ?” „N.: Aşa s-a numit şi tatăl şi fiul lui Aristotel, ceea ce înseamnă că mă declar un partizan al gândirii raţionale, chiar şi în epigramă. (Fără exagerări !). În plus, e şi un fel de anagramă a numelui meu oficial. Cei apropiaţi mă ştiu de Nicolae Paul Mihail şi, ca să satisfac unele curiozităţi de stare civilă, sunt născut în Caracal, la 3 iulie 1923, nu am nevastă, nici copii, fost ofiţer până în 1953, veteran de rîzboi cu gradul de colonel, invalid, decorat, facultatea de Drept şi diverse cursuri militare. După 1953 m-am făcut scriitor, în 1967 stagiar, cu vechimea din 1945 (data primei apariţii în reviste), apoi în 1976 membru U.S. plin; după 1989 membru UCIN (cinema) şi în1985, sau 86, membru UER, fondator cu Trifu şi de onoare ulterior”. „V.M.:Mai scurt, că ni se termină hârtia ! Pe mine mă interesează cum stai cu epigrama ?”. „N.: Cum să stau... bine spre binişor! Mai clar: înainte de 1985, am pritocit epuâigrame împreună cu finul Zarafu, încă de prin 1969. Prin 1954 am scos chiar un volum „...”, în 20 d exemplare, intitulat „Strofe vechi pentru amici”. Şi mai înainte altul de uz intern, scrisori din provincie, editat de Eugen Barbu, cu desene de alt vechi prieten, Ion-Alin Gheorghiu, trecut mai demult în lumea umbrelor. Am fost şi sunt membru de onoare al următoarelor cenacluri de epigramă: C.S. Nicolae-Plopşor, Craiova, al revistei Păcală-Craiova (36 de numere), redactor al revistei Cacealmaua (şase numere cu Geo Olteanu), la Caransebeş, Braşov şi Iaşi, la revista Cugetul-Craiova, la Nastratin şi... la Lumea Epigramei”. „V.M.: Văd că eşti multilateral dezvoltat!”. „N.: Aşa suntem noi oltenii. Parcă n-ai şti! În plus precizez că sunt şi cetăţean de onoare al orăşelelor Caracal şi Sinaia. Aştept şi alte oferte!”. „V.M.:Văd că de defecte nu spui nimic! Atunci să te torn: nu ştii să te joci cu computerul, deşi unii ar putea spune că eşti cam desuet”. „N.: De-aia nu mai pot eu! Mă consolez cu ideea că nici Homer nici... (mutatis-mutandis) nu au avut maşină de scris şi uite ce bine au întors-o din condei! Sper să finalizez, cu mijloacele mele, cele două proiecte principale pe care le am şi cu care am ajuns cam la jumătate. Merge mai greu că scriu şi d-ălelalte, nu doar epigrame”: „ V.M.: Cu alte cuvinte să mai avem răbdare! Păi atunci succes, pastă-n pix şi panglică la maşină (dacă mai găseşti)!...”. „N.: Bogdaproste! Să fie şi la tine la fel sau chiar mai bine, dacă se poate!”.

             Funeraliile Maestrului

            Joi, 21 martie 2013 cam pe la orele 12, echipajul Costel Tudorache, Niculae Stanciu şi subsemnatul, aduşi val-vâtej în limuzina primului amintit, a depus o impozantă coroană lângă altele vreo 14 aşezate pe scările bisericii Sfîntul Ilie din Sinaia. Sub cupola navei / pronaoslui sfintului lăcaş, sicriul cu trupul trecut în nefiinţă al Maestrului. Lume, rude, cunoscuţi – pe rând, cu flori şi priviri consternate, zăbovind – printre amintiri fugare, de-o viaţă – lângă acela care fusese Maestrul Nicomah. Dintre confraţi, epigramiştii George Constantinescu şi Mihai Sălcuţan. Până la orele 13 ½ două gărzi se succed în jurul catafalcului tăcut iluminat de lumânări. Şase preoţi oficiază apoi slujba despărţirii şi a iertării păcatelor defunctului, se împart, după obiceiul creştin, covrigi şi batiste în care s-au legat monede de 50 de bani şi câte o lumânare şi se cântă apoi „Veşnica pomenire”. Memoria prodigiosului scriitor Nicolae Paul Mihail este evocată de dr. ing. Victor Viorel Vătămanu – preşedintele Asociaţiei „Fiii & Prietenii Caracalului”, de doamna Elis Râpeanu, doctor în Filologie şi dl general Constantin Lucescu.  Discursuri copleşitroare prin recunoaşterea valorii personalităţii şi operei lui Nicomah, încheiate dureros de solemn, cu rândurile d-lui prof. Florin Petrescu, citite de dl dr. Victor Viorel Vătămanu: „...Se spune despre un om, la săvîrşirea lui din viaţă, că „a mai căzut o frunză”. Nu! Cu pierderea lui Nicolae Paul Mihail a căzut un copac, s-a retezat un brad, s-a frânt un stejar, s-au ofilit florile primăverii ce tocmai a venit... Scriitorul renumit, scenaristul, epigramistul incomparabil, cetăţeanul model dar mai ales, prietenul apropiat, plin de căldură, „Nea Nicu” va trăi în conştiinţa romanaţenilor şi a românilor, prin opera multilaterală şi originală, profund umanistă, pe care ne-a dat-o cu osteneala atâtor ani de muncă... A fost un mare ROMÂN! Adio prieten drag! Fie ca Domnul să te aşeze la Dreapta Lui!”

            Purtat spre carul mortuar, sicriul cu corpul Maestrului Nicomah a fost întâmpinat de o gardă a Jandarmilor Sinaia, cu salutul de onoare şi de adio, cortegiul funerar oprindu-se la cimitirul de la Izvorul Rece, unde, undeva aproape de mormântul lui Badea Cârţan, va odihni în vecii vecilor Nicolae Paul Mihail, Maestrul Nicomah !

                                                                                    Serghie Bucur