remember

         

                             REMEMBER MUZEAL MUZICAL

          Prin dăruirea apostolică a domnului Alexandru Bădulescu, neobositul propagator al Muzicii Culte în Ploieştii de după Revoluţia anti-ceauşistă, Ateneul (Casa Memorială) Paul Constantinescu întreţine cu siguranţă, alături de Filarmonica omonimă,  cel mai efervescent climat muzical al urbei. De faţă la majoritatea evenimentelor de acest gen, cronicarul scrie cu o mână pe taste şi cu cealaltă pe inimă, sub impresia miraculoasei atmosfere pe care diafana Eutherpe o pogoară în rotonda acestui autentic locaş al ei.

          Suita de concerte susţinute aici – spaţiu binecuvântat de Dumnezeu ! – în câtva duminici ale primăverii 2008, de violoniste, pianişti şi solişti vocali de rasă – un tineret categoric virtuos, sută la sută profesionalizat, reprezintă în esenţă vocaţia acestora pentru carierele pe care şi le-au ales, garanţia valorii lor fiind performanţele confirmate prin premii, precum şi de profesorii care le îndrumă pregătirea.

          Într-un veritabil concert susţinut de studenţi ai Doamnei Silvia Voinea, celebritate a scenei lirice româneşti şi mondiale, profesoară la Academia Naţională de Muzică, ocazionat de Ziua Muzeelor, de elevi ai Doamnei Mihaela Tomescu, profesoară a Liceului de Muzică George Enescu, prilejuit de Ziua Internaţională a Copilului,  melomanii aflaţi în rotonda Ateneului ploieştean au aplaudat şi bisat, de câteva ori, fascinaţi de extraordinara interpretare a capodoperelor din repertoriul unor irepetabili Mozart, Laló, Di Capua, Leoncavallo sau Rossini… Văzându-i şi ascultându-i şi minunându-mă de excelenţa lor muzicală, m-am întrebat de ce valoarea acestora nu este adusă în faţa unei săli precum aceea a Filarmonicii, realizându-se două scopuri perfect compatibile: 1 – educaţia muzicală şi 2 – încasări din care interpreţii şi îndrumătorii să fie plătiţi pentru eforturile lor, stimulând – meritat – o practică de oportun impact public !?! Ce să mai spun de agresiva lipsă de interes a televiziunilor şi presei locale, care ignoră cu rea voinţă propagarea Muzicii adevărate în Ploieşti ?...

           Vocile marca Silvia Voinea emancipează simţul muzical şi şlefuiesc gândurile. Au probat-o Adela Diaconu – coloristă lirică, cu nuanţe napolitane, soprană autentică, modulativă, în Primavera de Trindelli şi în Adam, temă cu variaţiuni de Mozart; Claudia Caia, o nativă comediană în Aria lui Spiridon din O noapte furtunoasă a lui Paul Constantinescu, pentru ca în Samson şi Dalila, de Saint-Sans, tragicul cu accente antice să rezoneze pătrunzător; Vladimir Catană şi Georgiana Cucu s-au întrecut pe ei, în Barcarola din Povestirile de Iarnă ale lui Offenbach, din Plaisir d’Amour Vladimir realizând un triumf !; Nicolae Lupu – un timbru între Florei, Iordăchescu şi Herlea, s-a distins în Chanson a boire, de Ravel, în Zaza, de Leoncavallo, iar în duetul cu Corina Constandis, a ridicat sal în picioare cu Don Pasquale, de Donizetti, bariton şi mezzosoprană inegalabili !; Liviu Sandu – voce amintind de Tino Rossi dar şi de Pavarotti, a aruncat publicul în delir cu O, sole mio, de Di Capua, apoi – partitura de final a concertului – cu aria El trust de los tenorios, de Serrano ! Merită aceleaşi elogii Emanuela Pascu în Danza şi în La Cerentola, ale lui Rossini, cu impresionantă transpunere în personaje, exerciţiu matur al profunzimilor acut-grave, Silvia Dorlea, în dificila arie a Privighetoarei, din Nunta Janetei, de Masse, Denise Călinescu în Il faut helas, de Spontini, Adela Sicu – Laureată a concursului de Canto Paul Constantinescu – în Temă cu variaţiuni, de Marchesi, Cristina Popovici – timbru metalic, temperament meridional, o mică mare Elena Cernei, în Italianca din Alger, de Rossini, Olguţa Caia în melancolic-euforica În freamătul nopţii, de Mezetti, negreşit şi Mirela Diaconu Dumitrescu în memorabila arie a Rusalkăi, opera omionimă a lui Dvorak. Acompaniamentul la pian a aparţinut D-nei prof. univ. dr. Crimhilda Cristescu, de la amintita Academie, iar prezentarea studentei Cristina Lascu a sporit frumuseţea concertului.

          Soţii profesori la Liceul de Muzică George Enescu, Mihaela şi Adrian Tomescu – părinţii celebrului violonist Alexandru Tomescu, au reuşit un memorabil Remember muzical, în spaţiul aceluiaşi primitor Ateneu Paul Constantinescu, pe 2 iunie, entuziasmând invitaţii le unul din cele mai armonioase concerte ce s-a dat vreodată aici. Prin natura vârstelor de la clasa I-a la a VII-a, frumoşii elevi ai claselor Tomescu a parcurs – la vioară şi pian – un repertoriu pretenţios şi de aceea de admirat. Cu maestrul Adrian Tomescu la pian, în ordinea ascendentă a anilor de studiu, Ştefan Bobeico (a I-a, vioară) a interpretat Melodie,de Manoliu şi Balada, de Dancla; Iulian Băbuţel (a I-a, vioară), Vals Dancla şi Concert în Do major, de Ianşinov; Isabela Ghergiu (a III-a, violoncel), excepţională în Concert în Do major, de Vivaldi şi în Moara, de Mozart !; Alexandru Semeniuc (a III-a, vioară), Concertul în Re major, de Seitz şi minunat în Rondo alla turca, de Mozart. Din clasa a V-a, la vioară, din Mozart: Cristian Adam, Concertul în Re, Adelhaide, şi Alexandru Bobeico, Concertul nr. 1 în Si bemol major. Fabiola Bouariu (a VII-a, vioară), fulminantă în Simfonia spaniolă, de Laló, iar Laura Şandru (a VI-a, vioară), excepţională în Melodii lăutăreşti, de Sarasate. Emul al lui Chopin, ca şi al lui Schumann, Daniel Dascălu (a X-a) a recidivat – la pian –, cu Studiul op. 25 în Do minor şi Balada III în La bemol major, ale lui Chopin, precum şi cu Pavana din Suita op. 10, de George Enescu. Discreţia acompaniamentului pianistic al prof. Adrian Tomescu s-a însumat strălucit pregătirii acestor viitori mari instrumentişti, cu măiestria pedagogică a profesoarelor Mihaela Tomescu, Doina Bădică, Claudia Angelescu, Eliza Bârzescu şi Francisca Lupu.

                                                                                     

         

PAUL CONSTANTINESCU

                                      

                             PAUL CONSTNATINESCU – 99

          Până la 30 iunie 2009, când nădăjduim să asiste cât mai mulţi melomani la festivităţile Centenarul naşterii marelui muzician român – născut la Ploieşti –, Paul Constantinescu, socotit al doilea după genialul George Enescu, ilustrul Alexandru Bădulescu a reamintit concitadinilor despre uriaşul muzician, în după-amiaza încinsă de surplusul gradelor Celsius a zilei de luni, 30 iunie 2008. Evenimentul s-a desfăşurat în scuarul cu iz englezesc din faţa Ateneului cu acelaşi nume, unde neobositul apostol al Muzicii a invitat un public elevat, la o întâlnire istorică – împlinirea, în aceeaşi zi, a 99 de ani de la venirea pe lume a lui Paul Constantinescu, întâlnire onorată de trei prestigioase personalităţi ale Muzicii româneşti a secolului XX:  prof. dr. Vasile Donose –preşedintele Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România, compozitorii Radu Zamfirescu şi Nicolae Georgescu, precum şi prof. univ. dr. Miron Oprea, preşedintele Fundaţiei Oamenilor de Ştiinţă – Prahova. Printre invitaţii la reuniune am remarcat prezenţa publicistului Nicolae Dumitrescu, ultima în calitatea oficială de reprezentant cultural al Primăriei Ploieşti, pentru că a doua zi, pe 1 iulie, domnia sa trecea în rândul pensionarilor.

          Cinci Maeştri ai Culturii şi Ştiinţei, într-o aleatorie enunţare a  strălucitoarei onomastici: Donose, Zamfirescu, Oprea, Georgescu, Bădulescu – un oracol pentru spiritul Paul Constantinescu, la picioarele statuii acestuia, în însorita după amiază a zilei de 30 iunie, vie instanţă a Eutherpei, la ceasul idolatru al comemorării… O constelaţie armonizată de rosturile care Ea le-a decretat – apărarea şi perpetuarea VALORILOR muzicale naţionale !

          Ceea ce urma să însufleţească atmosfera, avea să fie mai întâi exuberanta precuvântare a d-lui Bădulescu, atât de documentată, încât d-lui Nic Dumitrescu i s-a părut  excesivă, atâta vreme cât trebuia să vorbească distinşii invitaţi… Enciclopedica memorie bădulesciană stârneşte uimire şi dezlănţuie furori când se pliază – cu o fervoare – pe istoria culturii muzicale cu precădere prahovene, Maestrul, nolens-volens, pe durata a peste 60 de ani, aflându-se în miezul cu adevărat fierbinte al prefacerilor ce au determinat viaţa culturală a fostei regiuni Polieşti şi apoi a judeţului Prahova, în calitatea de şef responsabil al Culturii. Publicul – peste o sută de Doamne şi Domni, parte a lumii subţiri a urbei – a reţinut nestematele din discursul frenetic al Dlui Bădulescu, de o mie de ori motivat în entuziasmul domniei sale: se trăia un moment istoric pentru memoria lui Paul Constantinescu ! Ca apoi să nu se mai audă nici fiorul înserării, după ce au luat cuvântul eminenţii oaspeţi…

          Compozitorul Nicolae Georgescu, originar din Ploieşti, s-a înclinat cu smerenie în faţa înaltei umbre a lui Paul Constantinescu, semnificând pe scurt dimensiunea cosmică a creaţiei muzicale a ilustrului său ante-mergător. Unic în prelegerea, compozitorul Radu Zamfirescu, în calitatea inedită de fost student al profesorului Paul Constantinescu, în anii de Conservator  1958 – 1964, a dezvăluit lumini şi umbre ale epocii sale de formare ca muzician, istorisind despre vremuri cutremurătoare politic, cultural şi moral. Consistenţa acestei uluitoare poveşti, ca şi contribuţia d-lui Vasile Donose şi a actorului Nelu Stan le rezerv pentru un reportaj cu apariţie ulterioară, din respect pentru memoria lui Paul Constantinescu. Din cuvântul d-lui Vasile Donose amintesc doar punerea  la zid a criminalei lipse de interes a Radiodifuziunii Române faţă de muzica lui Paul Constantinescu, din a cărei operă, în 20 de ani, a transmis doar de… trei ori !!! Aceeaşi instituţie – cu obligaţii de Radio naţional ! – nu a pus niciodată în undă operele muzicale ale lui Marţian Negrea, Tudor Ciortea, Sigismund Toduţă, a fraţilor Ion şi Gheorghe Dumitrescu !!!

          „Sunt fericit – şi pentru asta mulţumesc cu pietate domnului Alexandru Bădulescu – că mă aflu în miezul acestui mare eveniment pentru întregul neam românesc !”, a spus cu patetismul atât de natural, profesorul Miron Oprea, subliniind cuceritor: „În 1978 l-am cunoscut în această binecuvântată Casă a Muzicii, pe Mihai – frate al marelui Paul Constantinescu, apoi l-am reîntâlnit în 1982, în locuinţa lui din Bucureşti ! Mă mândresc că sunt din acelaşi neam cu Paul Constantinescu, cu Mihai Eminescu şi George Enescu şi, de ce nu, cu un mare ctitor de lăcaşuri şi monumente ale istoriei Muzicii naţionale, care este generosul şi mereu risipitorul de suflet Alexandru Bădulescu !”

          S-au citit mesajele prof. univ. dr. Irina Odăgescu Ţuţuianu, secretară a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor şi al prof. univ. dr. Nicolae Brânduş, apoi s-au audiat fragmente din muzica lui Paul Constantinescu. După momentul poetic cu Nelu Stan, publicului i-a fost prezentat un bogat festin muzical. Clarinetiştii Daniel Metea şi Marian Bâtea au interpretat un Duet de Kramer, Cosmin Stoica a cântat Balada lui Ciprian Porumbescu, fagotistele Adina Udrea şi Crina Constantinescu au interpretat  o Sonată de J.P. Boismorter, iar Costel Tudorache şi Mihai Danielescu au pigmentat cu straşnice epigrame atmosfera. După o arie din Nunta lui Figaro, grupul de cornişti al profesorului Liviu Săvuţă a colorat momentul cu un Quartet de Fr. Strauss.

                                                                            

         

interviu

         

                   LA „PAUL CONSTANTINESCU” MUZICA  E VIE !

          Nu ştiu cum sunt alţii (deşi ştiu cum sunt), dar când sunt în compania D-lui Alexandru Bădulescu, mă cuprinde o imensă bucurie şi încerc  să aflu de la Domnia sa şi să memorez scene/momente/evenimente dintr-o fulminantă istorie a Culturii care marchează viaţa prahovenilor începând cu anul 1945, pe distanţa a 6 decenii… Ocolit de inşi inepţi, ignoranţi,  urându-l pentru că o vreme a condus Cultura sub „umbrela roşie” a comuniştilor, de „democraţi” de duzină, animaţi de interese ultra-meschine, profesorul doctor în Muzicologie Alexandru Bădulescu îşi urmează drumul pe care zeiţa Eutherpe i l-a înscris în palmă… Retras în ambianţa Casei memoriale „Paul Constantinescu”, domnul Bădulescu aduce servicii inegalabile Muzicii şi Istoriei Muzicii naţionale şi universale, prin strădania ce o fructifică zilnic, spre încântarea puţinilor dar devotaţilor melomani pe care Ploieştiul îi mai are… Personalitate  cu dimensiuni enciclopedice, autorul atâtor case memoriale şi monumente, şi martorul atâtor întâmplări cărora le-a dat, cu riscul carierei şi autorităţii, în plin regim comunist, abnegaţia, pentru a salva de la demolare zeci de edificii istorice şi culturale, omniprezentul Alexandru Bădulescu este în fapt darul pe care Destinul ni l-a făcut să avem, la „Paul Constantinescu”, aşa cum de 18 ani ne demonstrează, o Muzică vie, mereu proaspătă şi înălţătoare !..

          – Vă deranjează apelativul Maestre ?

          – Nu, atunci când îl primesc de la oameni care sincer mă respectă, şi eu simt asta, ca şi atunci când îmi dau seama că îl folosesc pentru a-mi arăta preţuirea, modalitatea nobilă potrivită cu vârsta şi nu mai puţin cu atmosfera instituţiei pe care o conduc.

          –Cât de satisfăcător pentru dumneavoastră, pentru că este evident profesionalismul care vă caracterizează activitatea, dovadă – rotonda Casei,  arhiplină adesea, cu iubitori de muzică cultă.

          – Ei, mai deloc mulţumit de ceea ce fac ! Treburile Muzeului sunt complicate şi, proporţional, extrem de responsabile. Muzica promovată în reuniunile organizate la „Paul Constantinescu”, e într-adevăr vie, proaspătă şi „vinovată” de simţiri înalte, cu adevărat umană, capabilă de descătuşări de durată, din infernul trăit zilnic… Aici cântă crema lumii muzicale româneşti, pe distanţa câtorva generaţii, după cum aţi văzut invitat fiind la felurite ocazii! 

          – O problemă curentă, pe agenda de lucru a Muzeului…

          – … Este obţinerea bustului – din ghips – al lui Paul Constantinescu, lucrat de Cornel Medrea prin anii 50-60, care s-a aflat în Muzeul acestui uriaş sculptor postbelic român, de pe strada general Constantin Budişteanu, în Bucureşti, între Calea Victoriei şi Biserica Lutherană, în casa proprietate a regelui Mihai I, şi care, conform legii 10, a fost retrocedată monarhului, de curând… Lucrarea este ambalată nu numai pentru mutat în alt spaţiu, dar şi pentru a fi adusă la Ploieşti, cu intenţia declarată şi asumată prin scrisoarea oficială nr. 1784 din 14 august 2006, prin care ne obligăm să o transportăm în deplină siguranţă şi apoi să o restituim în condiţii similare…

          – Pentru ce o vreţi aici, la Casa memorială ?

          –De comun acord cu conducerea Muzeului judeţean de Istorie şi Arheologie, dorim ca bustul în ghips al celebrului muzician să fie turnat în bronz, lucrarea urmând să decoreze ambientul acestui Ateneu, cum inspirat aţi numit Casa noastră memorială foarte căutată în sfera turismului naţional şi internaţional. Nu ar sta rău nici într-un loc potrivit, ales în centrul civic al municipiului Ploieşti.

          – Mediatizaţi, observ, cu osârdie, interesele acestui Ateneu.

          – De bună seamă. Cotidianul Informaţia Prahovei şi-a făcut o onoare din a-mi publica, de cele mai multe ori pe o pagină întreagă, articole despre muzicieni români şi universali,  pentru a informa publicul meloman şi pe cel de regulă cititor de informaţie culturală. Şi profit de acest dialog, să mulţumesc cordial domnului Daniel Lazăr, redactorul şef al publicaţiei, cât şi distinsei doamne Cornelia Preda – care îmi paginează cu o artă remarcabilă textele propuse publicării – materiale de anvergură, despre muzicienii lumii şi ai României, despre istoria Muzicii şi domeniile ei anexe am publicat şi public şi în revista AXIOMA, interesată de fenomenul muzical. Se profilează o carte, fireşte, probabil două volume, pentru că am ce povesti! O viaţă transpusă în interviuri, cronici, medalioane şi istorisiri.

          – Un din întâlnirile de neuitat, s-a consumat anul trecut, pe ideea comemorării zilei de naştere a lui Nenea Iancu…

          – Puţini ştiu că muzica lui Paul Constantinescu a fost covârşitor impresionată de teatrul excepţional al lui Caragiale! Vedeţi, aici, în rotondă, afişul operei O noapte furtunoasă? Ei bine, e dovada certă a unei creaţii categoric universale, pusă pe note de Paul Constantinescu, compozitorul fiind uluit de valoarea artistică a piesei care, de altfel, a cucerit, prin anii 60, Europa şi Asia, în formula de aur Birlic-Giugaru-Beligan! Momentul Caragiale 155 l-am datorat prof. drd. Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Nicolae Iorga, profesorului emerit Paul D. Popescu, ca şi profesorului Nelu Stan – actorul care ne înseninează sufletele cu recitări admirabile. Am retrăit clipe de real extaz şi pentru că, sub cupola rotondei au răsunat viorile solistelor Adela Bratu şi Ana Maria Marian, în Concertul pentru două viori, partea I, de Johann Sebastian Bach, învolburatele acorduri ale claviaturii cu impetuozitate stăpânită de Cristian Duca, în Sonata pentru pian opus 2 numărul 2, partea I, de Ludwig van Beethoven.

          – Aminteaţi adineauri şi de o contribuţie ştiinţifică şi artistică sub egida…

          –…Fundaţiei Oamenilor de Ştiinţă, reprezentată de excelenţe ale acesteia, printre care prof. univ. dr, Miron Oprea, preşedintele ei, de peste 12 ani, prof. dr. ing. Lazăr Avram, prof. Iulia Toporan şi prof. dr. ing. Ştefan Olteanu. În ambianţa muzicală de profundă emotivitate, datorată orchestrei de cameră Ars Magna şi câtorva instrumentişti de reală valoare, de la Liceul de Muzică, prof. ing. Dumitru Iordache şi-a lansat volumul de versuri intitulat Sunt un amestec… Cuvinte elogioase au rostit poetul şi filosoful Stelian Stan şi neîntrecutul publicist şi moderator al tuturor întâlnirilor de la Biblioteca Nicolae Iorga, directorul ei, prof. drd. Nicolae Boaru.

          – Sunteţi mereu în legătură cu compozitori şi interpreţi ai Muzicii din judeţ şi din ţară…

          – … Pe care, vârstnici fiind, timpul însă ni-i ia la soroc… Să amintesc măcar de marea solistă lirică Valentina Creţoiu, pe care în 2003 am reîntâlnit-o la Breaza, unde locuia… Se născuse în 1909, prin martie… A cântat – memorabil – în Oratoriul de Crăciun, faimoasa creaţie religioasă a lui Paul Constantinescu, în, atenţie!, anul 1946! Timpul ne-a luat-o în drumul lui fără întoarcere. Avea 94 de ani!

                                                                                      

Daria Tudor

         

                             DARIA ÎN TRIUMF BUCUREŞTEAN

          Duminică, 30 martie 2008, spre seară, sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României a vibrat la unisonul unei asistenţe avizate, în acordurile Concertului simfonic susţinut de Orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu Ploieşti, cu maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi la pupitru. În programul onorat cu brio au figurat capodopere ale muzicii universale, semnate de T. Albinoni, W. A. Mozart şi Frantz Schubert,  şi nume de solişti cu prestanţă europeană, precum Daria Ioana Tudor şi Florin Ionescu-Galaţi. Performeri în linie, orchestra, dirijorul şi soliştii au realizat una din strălucitele pagini ale muzicii simfonice româneşti contemporane, triumful fiind superlativul care defineşte calitatea extraordinară atinsă de Daria Ioana Tudor, în interpretarea Concertului pentru pian şi orchestră nr. 9 în Mi bemol major, „Jeunehomme”, K. 271.

          Ne aflăm în faţa fenomenului solistic care, în cazul capodoperei mozartiene interpretate sub cupola fostului Palat Regal, este Daria Ioana Tudor ! Virtuozitatea şi măiestria sunt cel puţin două din însuşirile cu care mica mare pianistă s-a născut şi pe care pur şi simplu le-a risipit prin armoniile şi acurateţea interpretării fiecăreia din cele 3 părţi ale Concertului. Perfect stăpână pe fiecare sunet, pe fiecare acord şi pe fiecare structură sonoră, Daria a prefăcut Allegro-ul Concertului într-un concert de sine stătător, cu inserţii cristaline şi patetice nostalgii. Dezinvoltura a crescut în partea a doua, Andantino, claviatura a melancolizat vivacităţile, solista dominând atmosfera; interferenţele cu orchestra, conduse discret de bagheta dirijorală, au ţesut pânza artificiilor mozartiene, într-o horbotă de sunete luminiscente, care, chiar dacă frazarea s-a întrerupt pentru a trece în partea finală, de presto, a sanctificat versatila ritmică a muzicii mozartiene. Pentru ca în acest supra-numit rondou, Daria să confirme, printr-o interpretare excepţională, recunoaşterea valorică anticipată de premii internaţionale precum Marele Premiu Absolut (Palermo – Antonino Miserendino) şi Premiul I şi premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese baroce, la Concursul naţional Lira de Aur. Rondoul a desăvârşit, prin execuţia de vis a Dariei Ioana Tuidor celebrarea sublimului, iar Concertul pentru pian nr. 9 de Mozart, în interpretarea micuţei regine a pianului, a dobândit noi şi inegalabile străluciri sonore. Personalitate a solisticii pianistice, remarcată şi în presa italiană, franceză şi germană, Daria Ioana Tudor  urcă pe spirala măiestriei muzicale în cel mai natural  mod. „Un adevărat profesionist”, scria în 2005 Luigi Gageos, în Jeunesses Musicales; „Un talent excepţional” nota în 2007, Paul Da & Hanuko Kumagai într-o publicaţie de profil din Mannheim. Elogii pentru Daria Ioana Tudor, dar şi pentru profesorii ei, Florentina Borcea, Şerban Dimitrie Soreanu, Léa-Jeanne Litzler Adam şi Adriana Bocăneanu. Avalanşa de flori care au asaltat-o pe Daria, precum şi aplauzele sălii, de patru ori repetate, a răsplătit emoţiile cu bis-ul acordat de formidabila pianistă prin interpretarea uneia din sonatele lui Scarlatti.

          Cunoscut melomanilor, datorită volumelor armonice graţios susţinute de viori, Adagiul pentru orchestra de coarde, de T. Albinoni, a deprins substanţă şi candoare prin fluidizarea sonoră creată de părţile melodios solistice ale maestrului Adrian Ceapă, distincte, flexibile şi de-o duioşie aparte. Perfecţiune şi profesionalism, măiestrie şi transcendere spre absolut. Sobrietatea baghetei dirijorului Ionescu-Galaţi a strălucit prin scurte antrenuri în dinamica orchestrală, magia materializându-se în unitatea în care orchestra s-a contopit cu şeful ei. Apogeul l-a ocazionat Divertismentul în Re major, k. 251, de acelaşi Mozart, revărsându-se în magnificele intervenţii ale cornilor englezi şi ale oboiului, în sufletele publicului, într-un subtil şi tandru caracter popular austriac. Bagheta maestrului Galaţi a căpătat acel farmec care vine odată cu experienţa prefăcută în artă dirijorală. Câteva sute de melomani, care au umplut sala Auditorium, s-au entuziasmat în faţa acestei minuni pe durata interpretării arhicunoscutei Ave Maria, de Frantz Schubert, într-un tempo super-silenţios, de către fiul dirijorului, Florin Ionescu-Galaţi.                                           

                                                                   

istoria muzicii

                   

                             ISTORIA MUZICII LA ROMÂNI

         

          Casa memorială Paul Constantinescu, binecuvântată cu un adevărat Apostol al Muzicii, Dl. Alexandru Bădulescu, a deschis anul cultural 2008, în ultima zi de ianuarie, cu o evocare de proporţii, a lui Mihail Gr. Posluşnicu, personalitate complexă a Culturii naţionale de la cumpăna secolelor XIX şi XX, autorul primei Istorii a Muzicii la români, care a trăit între anii 1871 şi 1936. Incunabul cu valoare de patrimoniu, Istoria… a constituit motivul acestei evocări, pe care o lăsăm în seama condeiului maestrului Bădulescu – specialist în materie şi fervent colaborator al Informaţiei Prahovei, noi rezumându-ne la consemnarea momentelor care au alternat istorisirea propriu zisă cu muzica…

          Urmaşi ai ilustrului autor

          Întoarcerea în atmosfera anilor de odinioară, ai vieţii profesorului, scriitorului, compozitorului şi muzicianului Mihail Gr. Posluşnicu a datorat-o publicul atât gazdei, prof. dr. Al. Bădulescu, care a schiţat biografia celui evocat, cât şi cuvintelor vădit emoţionate ale Doamnei Zitta Donca, nepoată a evocatului, citite de Dl. Vasile Donca, soţul acesteia şi veteran de război. Ineditele mărturisiri al inginerului Ioan Donca (foto 1) strănepot al lui M. G. Posluşnicu, au fermecat asistenţa, aceasta aflând cu această ocazie momente rarissime din viaţa şi opera străbunicului D-sle.

         

          Istoria… – prefaţată de Iorga

          Apărută acum 80 de ani, la Cartea Românească, în 628 de pagini, Istoria Muzicii la români (foto 2) poartă girul ştiinţific al marelui Nicolae Iorga, pentru că în Prefaţa care l-a onorat profund pe autor, savantul scrie: „A strânge laolaltă notiţele risipite despre musica populară, cea bisericească şi puţină musică occidentală dela noi până mai ieri, e o faptă lăudabilă. Căci opera e grea. Pe lângă consultarea atâtor izvoare, trebuie adunarea informaţiei orale, aşa de greu accesibilă. D. Mihail Gr. Posluşnicu a avut acel curaj şi această răbdare. Pentru imensa cantitate de lămuriri cuprinse în acest volum, pentru devotamentul cu care l-a strâns, trebuie să-i fim recunoscători”. Cartea reprezintă „Istoria Musicii la Români de la Renaştere până’n epoca de consolidare a culturii artistice, cu 95 chipuri de text (fotografii –n.m)”. Printre acestea: Asaky, Gh, Brătianu, Teodor Burada, Cantemir, Eduard Caudella, N. Fleva, Costache Ciolac şi Barbu Cobzaru (Lăutaru).

          Mesajul unui posesor al Istoriei…

          Masivul op a trecut prin sute de mâini, astfel că starea lui fizică arată cât de mult a fost răsfoit şi citit. Iată o probă olografă (foto 3): „Cetită de mine, Gh. Nicoară, 25/II 948. Această comoară de artă, cine o ceteşte are ce să cetească (sic !) atâtea lucruri interesante pentru cultura unui om care iubeşte Muzica”. Scrisul e apăsat, cu o cerneală verzui-albastră, într-o grafie care mi-a amintit cum, în primele clase învăţătoarea mea, Florica Voiculescu, mă urmărea cu asprime să scriu cât mai frumos în caiete, după cursul predat atunci şi care se numea Caligrafie – manual special elaborat pentru învăţământul primar.

          Muzică cu m mare…

          Obicei de referinţă în activitate Ateneului – cum cu profundă motivaţie îmi place să numesc Muzeul Paul Constantinescu, recitalurile muzicale sunt momentele acestuia de vârf. O violonistă Adela Bratu, inconfundabilă în interpretarea Sonatinei de Paul Cosntantinescu, o suavă pianistă în Diana Negulescu, pentru Studiul lui E. Pozzoli, urmându-le cu rafinament Teodora Paraschiv, în Studiul tablou de Rahmaninov şi Andreea Oprescu, în Preludiu şi Fugă de Bach, pentru ca finalul să fie magnific, cum s-au dovedit – pentru a câta oară, aici – duo-ul violonistic Adela Bratu şi Ana Maria Marian (foto 4) în fulminantul Concert pentru două viori, de J. S. Bach !

          …Şi de inimă albastră

          Invitaţi să transpună publicul în atmosfera tot mai rarefiată a cântecului lăutăresc de altădată, în holul Ateneului, pe durata servirii unui pateu şi a unui pahar de vin, Marin Nicolae la vioară, ştiu de ferventa clientelă a localurilor pe unde acesta cântă, drept Nicu Bucăţică, Nicu Florentin la ţambal şi Dan Staicu la contrabas (foto 5) au interpretat vechi cântece de inimă albastră, spre deliciul celor de faţă, începând cu balada Spune, spune moş bătrân !... Negreşit că acest cântec, ca şi altele  cărora cu discreţie şi patos, taraful lui Nicu Bucăţică le-a dat glas, face parte din cercetările cuprinse în inedita Istorie a Musicii la Români, cu sinceră emoţie evocată în ultima zi a lunii lui Gerar, concomitent cu viaţa autorului ei, profesorul Mihail Gr. Posluşnicu.