Marin Constantin

                             ÎNCĂ O PRIMĂVARĂ CU MARIN CONSTANTIN

          Casa memorială Paul Constantinescu, sâmbătă, 10 martie 2007. Sala oficială, am spune de cristal, datorită glasvandurilor cu tentă Empiré, arhiplină cu lume subţire, melomani de toate vârstele, prin natura lor admiratori ai corului naţional Madrigal şi, prin urmare, ai Excelenţei sale Marin Constantin, fondatorul şi dirijorul strălucitei instituţii corale, Ambasador UNESCO, personalitate remarcabilă a Muzicii corale universale. Emoţiile sunt aproape materiale, particule din substanţa lor ne electrizează funciarmente, iar invitatul la „Paul Constantinescu”, Domnia sa Marin Constantin, însoţit de doi mari oameni ai vieţii muzicale româneşti, Grigore Constantinescu şi Vasile Donose, precum şi de sponsorul evenimentului, inginerul Mircea Labă, ocupă locurile rezervate, în aplauzele entuziastei asistenţe…

          Sub cupola Muzicii, despre marele Muzician

          „… Când am ascultat Madrigalul cântând, am avut cea mai sigură senzaţie de perfecţiune!”. Cuvintele acestea aparţin faimosului dirijor Leopold Stokowsky, iar rezonanţa lor statorniceşte, de câteva decenii, realitatea indubitabilă asupra valorii – universale – a Maestrului Marin Constantin. Uimirea în faţa fenomenului numit Madrigal a răzbătut până la noi şi dinspre neegalata interpretă lirică Elisabeth Schwartzkopf, a cărei impresie sintetizează fără echivoc, fascinaţia miraculoasei formaţii româneşti à Capella: „Niciodată n-am auzit ceva asemănător cu Corul Dumneavoastră Madrigal, condus de genialul Dumneavoastră, Marin Constantin! Mulţumesc frumos!” Alătur aceste formidabile mărturisiri, spiritului de mult universal, care este Marin Constantin – concetăţeanul nostru, originar din comuna Urleta, venit printre noi, spre gloria Culturii româneşti, acum 82 de ani… Peste 20 de distincţii mondiale confirmă valoarea planetară a creaţiei madrigaleşti a Maestrului Marin Constantin, prezentarea lor consumând spaţiul unei coloane de ziar… Să amintim cel puţin câteva: Medalia UNICEF – 1968, Director de Onoare al Conservatorului din Tolima şi Mexico City – 1975, Om internaţional al Anului – 1990, 1992 şi 1994, Doctor în Filozofia Muzicii, USA, Arizona – 1984, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer – 2000… „Ceea ce face Maestrul nu ţine de arta dirijorală, ci este vorba despre actul de creaţie sonoră!”, adaugă lauri pe fruntea sărbătoritului prof, univ. dr. Grigore Constantinescu, preşedintele Uniunii Criticilor Muzicali „Mihail Jora”. „… Maestrul Marin Constantin merită înalta stimă şi preţuire a tuturor acelora care iubesc arta muzicală şi binele pe aceste pământ, aşa cum magistral menţiona, în scrierile sale, poetul nepereche Nichita Stănescu – alt mare fiu al acestui judeţ – cu 8 ani mai tânăr decât bardul muzicii noastre corale, „Om de mare tandreţe, de o eleganţă viguroasă, produs natural al Cerului, ca şi Ion Creangă, decretat de G. Călinescu monument al naturii şi, de ce nu, la rândul nostru, nu l-am decreta pe Marin Constantin un monument al Naturii !?!”, spunea, în deschiderea festivităţii, inepuizabilul Alexandru Bădulescu, căruia îi rămânem îndatoraţi şi recunoscători şi pentru această încă o primăvară petrecută împreună cu Maestrul Marin Constantin! Ne-a întărit acest sentiment şi nespus de virtuoasele violoniste Adela Bratu şi Ana-Maria Marian, de la Liceul de Artă şi Muzică Ploieşti, cu Sonata pentru vioară, partea I, de Paul Constantinescu şi apoi cu Concertul pentru două viori, de Johann Sebastian Bach, fervente dedicaţii Maestrului!

          Fotografii în… două acte

          Teama că energia digitalului o să se consume rapid, ne-a alertat continuu. Avariţia, pur şi simplu, care ne-a animat pe parcursul ceremoniei oficiale, de a cuprinde filmul întălnirii, ne-a fost totuşi domolită de aparatul foto şi de reportofon, ca şi de „dialogul” pix-notes. Personalitate enciclopedică, fascinantă prin simplitatea şi tumultul vieţii trăite până aici, Marin Constantin acaparează şi incită, transmite şi recepţionează sentimente nemaipomenite. Între blitzurile aparatului şi „urechile” reportofonului se deapănă frumuseţi nebănuite, precedate de amintiri care aureolează vorbitorul cu virtuţiile legendei… „… Mama mi-a luat mâna dreaptă, ca fiind cel mai mare şi pe frăţiorul meu, Dumnezeu să-l odihnească, de mâna stângă şi am cântat alături de dânsa în corul Bisericii, alcătuit de părintele Aurel Steliu, un om remarcabil!”, povesteşte cu reţinută melancolie, Maestrul… Surprind umbre ale copilăriei marcate de goluri sufleteşti irevocabile… „N-am avut noroc de tata, care s-a prăpădit când eu aveam patru ani şi jumătate şi am rămas cu mămica, Dumnezeu să o odihnească, fiindcă, la 24 de ani avea deja 4 copii… Satul Urleta, pentru mine, a fost şi rămâne punctul de început, în mediul acela cu datinele noastre străbune… Cu slujba de la Biserică am crescut!”, se deapănă firul, pe lungimea căruia, peste ani, câteva file de calendar se fixează singure… 11 aprilie 1963 – ziua în care a luat fiinţă Madrigal-ul, în incinta Conservatorului Ciprian Porumbescu; 1964 – debutul Madrigal-ului în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu; prin urmare, peste 3500 de concerte  pe mapamond şi în ţară, performanţă mondială, încununată cu titlul de Fondator şi Director Onorific pe Viaţă al Corului Naţional de Cameră Madrigal, conferit prin Ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării în 1999…!

          Cum să poţi fotografia toate astea!

          „Sărbătorim un miracol al Culturii române, prin personalitatea Domnului Marin Constantin, pentru că Domnia sa reprezintă un miracol al creativităţii şi bogăţiei spirituale a poporului român!”, reţinem din discursul nu mai puţin marcat de emoţie, al prof. dr. Vasile Donose, preşedintele Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România. Buchetele de flori vin în avalanşă, iar distincţiile şi diplomele acordate de autorităţile culturale şi ştiinţifice ale Prahovei, se ţin lanţ… Lacrimile bucuriei nu se pot piti. Însuşi Maestrul este copleşi, discret, e adevărat, de nestăvilita lor ivire…

          În sala de Consiliu a PetroConsult, graţie generozităţii managerului societăţii, inginerul Mircea Labă, cordialitatea atinge temperaturi colosale. Maestrul este primit cu aplauze şi, în onoarea Domniei sale, asistenţa urmăreşte un film despre Corul Madrigal şi întemeietorul său. Grupurile se alcătuiesc după gusturi şi preferinţe, dar mai toate gravitează în jurul Maestrului care nu este „iertat” nici de reporteri tv, radio şi de ziarişti. Blitzurile şi benzile învăluie sărbătoritul într-o ploaie de semne şi gesturi ale freneziei; contemporan şi, într-o zi de sâmbătă, aproape de Magul Marin Constantin, este un privilegiu rarissim, o întâmplare ce ne va înnobila cândva amintirile… Dirijorul, compozitorul şi profesorul universitar doctor docent Marin Constantin a onorat Ploieştiul cu prezenţa D-sale de suflet – şi ce suflet!

          Rădăcini

          Maestrul Marin Constantin s-a născut la 27 februarie 1925 la Urleta. Absolvent al Facultăţii de Pedagogie Muzicală şi Dirijat Coral a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, urmând apoi Facultatea de Pedagogie, Psihologie şi Filozofie a Universităţii Bucureşti, ani în care este învăţător şi face parte din grupul sociologic al profesorului Dimitrie Gusti. Următoarele etape: asistent la Facultatea de Pedagogie – Universitatea Bucureşti, director general al Ansamblului Tineretului din România; turneele prin lume îi aduc titlul de Artist Emerit. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, parcurge ierarhia universitară: asistent, lector, conferenţiar şi profesor la Catedra de Ansamblu şi Dirijat Coral – Universitatea Bucureşti. Un amănunt de ordin istoric: înfiinţată în 1958, de Marin Constantin, Capela Corală Gheorghe Cucu devine în 1963, Corul de Cameră Madrigal. Maestrul onorează funcţii de prestanţă naţională şi planetară: director al Departamentului Muzical din Ministerul Culturii, director general al Operei Române, după care conduce cursuri de dirijat în Italia, Elveţia, Columbia, Mexic, Ecuador, Luxemburg, Venezuela şi SUA, unde dirijează numeroase concerte… „Directorul şcolii, Vasile Popa, un dobrogean de înaltă ţinută spirituală, îmi aduc aminte, că prin clasa I, mi-a dat carnetul cu note. M-am dus şi i l-am arătat mamei, iar mama m-a întrebat: „Da’ ce-i asta?” Era nedumerită, întrucât în carnet erau numai note de 1. Revoltată, m-a luat şi m-a dus la director. „Domnule director, ce se întâmplă? Nu se poate”. Directorul i-a cerut carnetul, s-a dus să verifice notele din catalog şi s-a întors cu câte un zero adăugat la fiecare 1… În 1935, venind la Ploieşti, la Şcoala Normală, adus de părintele din sat şi de domnul director Popa, am intrat ca bursier!...”