tineri soli;ti

         

                   TINERI SOLIŞTI PE SCENA FILARMONICII

          În seara zilei de joi, 13 decembrie 2007, la 7 fără un sfert seara, maestrul Romeo Rîmbu a dat prima măsură a Concertului pe care afişele anunţau publicul că îl dirijează pe scena Casei Armatei – sediu provizoriu al Filarmonicii Paul Constantinescu. Programul, deosebit de inspirat, conceput într-un crescendo remarcabil, datorat atât capodoperelor incluse, cât şi interpreţilor  invitaţi să le susţină instrumental, a umplut sala nu numai cu o supranumerică prezenţă a melomanilor, dar şi cu valurile de aplauze care, la finele interpretărilor, au adus la rampă, repetat, pe protagonişti, spre insuportabile  emoţii ale lor, ale părinţilor şi admiratorilor lor, dar şi spre onoarea Filarmonicii noastre, care promovează valori indiscutabile, de proporţii europene !

          Prezenţa în faţa prestigioasei orchestre şi a publicului, a foarte tânărului violonist Remus Rîmbu, s-a materializat într-o interpretare nudă a Preludiului şi Allegro-ului pentru vioară şi orchestră, de Kreisler – Pugnani, în sensul transpunerii unei partituri complexe dar care a evidenţiat începutul de carieră a solistului. Dacă nu mă înşeală numele de familie, Remus trebuie să fie chiar fiul dirijorului, presupunere întărită de îmbrăţişarea foarte paternă pe care dl. Romeo Rîmbu i-a arătat-o la terminarea piesei… Partitură cu dificultăţi de minune evitate de Remus, lucrarea i-a dat ocazia să demonstreze virtuozitatea aceea simplă, caracteristică primilor paşi în carieră. Modulaţiile s-au structurat pe capacitatea lui Remus Rîmbu de a stăpâni sonorităţile abrupte, în paralel cu simetrii cromatice lesne echilibrate.

          Vlad Hârlav Maistorovici a fost magnific în interpretarea Concertului în Re major pentru vioară şi orchestră, de Igor Stravinski. Viorii sale îi este proprie elocinţa – acea limpede şi impresionantă luciditate a sunetelor cărora Stravinski le-a imprimat coloratura ortodoxismului în care el a crezut şi a găsit izvoarele din care Concertul a tras sevele capodoperei. Împărţit în 4 părţi, Concertul i-a prilejuit violonistului nostru etalarea întregii game de subtilităţi pe care arcuşul, într-o consonanţă uimitoare cu mâna stângă, le-a risipit, vreme de o jumătate de oră, peste public şi în inimile lui… În Tocatta, alămurile au fermentat „dialogul” vioară-orchestră cu „tunetele” lor, grave coloraturi muzicale; Aria întâia a melancolizat pădurea rusească cu discursuri dostoievskiene, amintind de pieţele publice din vremurile unor Musorgski şi Repin; A doua arie ne-a transpus în azurul stepei colindate de Turgheniev şi echipajul său de vânătoare, sus de tot, vulturii rotindu-se gata să ptăduiască; aici, extazul a fost starea de apogeu pentru Vlad; în Capriccio, Vlad Hârlav Maistorovici a dezvelit culmea de aur a partiturii, cheia întregului Concert, arta violonistică a solistului strălucind în toată măreţia ei. Pizzicato-urile s-au succedat, datorită măiestriei dobândite de bună seamă, la Şcoala Regală de Muzică de la Londra, cu allegreto-urile, în ritmurile finalului care, în aplauzele repetate de patru ori, de public şi de orchestră, Vlad a  revenit la rampă în ca un idol viu, să primească sumedenie de buchete de flori !...

          Triumful triumfului a revenit, cum era de aşteptat şi cum, de altfel, l-a meritat cu brio, suavei pianiste Diana Ionescu, care a prefăcut Concertul în La major pentru pian şi orchestră, de Edward Grieg, într-o super-capodoperă. Superlativul pe care îl menţionez îl justifică – şi cred că aproape toţi care au urmărit Concertul, sunt de acord cu cronicarul – repetatele aplauze care au adus-o la rampă pe Diana, de cinci ori !!! Frumuseţea artistei s-a contopit laolaltă cu excelenţa interpretării celebrei creaţii a marelui norvegian, generând o fosforescentă seară de vis… Accentele patetic subliniate în părţile solistice ale pianului, majestatea secvenţelor care ies din claviatură în solemne fortissimo-uri, au smuls ah-uri şi ropotele de aplauze s-au năpustit pur şi simplu asupra divinei Daniela, pe care numeroşii admiratori au sufocat-o cu buchete de flori şi priviri demonizate de bucurie…

          Ce mai poate fi spus despre aceşti extraordinari solişti instrumentişti, după ce au demonstrat, aşa cum sublim o spune Îngerul Blond al Poeziei universale, Nichita Stănescu într-unul din Gânduri-le lui: „Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare mai înainte” !?!

          Ion Voicu, Ştefan Ruha, Dinu Lipatti şi Dan Grigore sunt continuaţi de înnăscuţii violonişti Remus Rîmbu, Vlad Hârlav Maistorovici şi de pianista de vis Diana Ionescu !!!