salon secolul XIX

         

                             UN SUPERB SALON DE EPOCĂ

           Două mari Doamne ale Ploieştiului, Sanda Hârlav Maistorovici şi respectiv Irina Ungureanu, au conceput şi prezentat pe 1 iulie, în sala de concerte a Muzeului de Artă din Ploieşti, un spectacol ieşit din comun, din punctul de vedere ale tramei şi al situării lui în timp. Ingenioasa idee artistică abordată, regizată şi interpretată de înseşi domniile lor, în compania unui sensibil buchet de foarte tinere pianiste, s-a conturat în atmosfera unui superb Salon de pe la anul 1860, dintr-un colţ al capitalei Rusiei imperiale, Sankt-Petersburg… Măreţia şi romantica atmosferă creată cu un asemenea prilej au confirmat, pe de o parte, extraordinara imaginaţie a acestor distinse Doamne, graţia şi talentul Domniilor lor, pe de alta, dovada că un asemenea spectacol, jucat, spre exemplu, pe scena Teatrului Toma Caragiu sau, de ce nu, pe unul din platourile Televiziunii Române, ar arăta publicului românesc ce potenţial artistic deţine Ploieştiul strivit de goana după putere politică şi financiară, după sterilele şuşe care îmbogăţesc peste noapte făcătorii de contra-Cultură…

          O altfel de Ziua copiilor

          Doamnele Sanda Hârlav Maistorovici şi Irina Ungureanu au reuşit să ofere copiilor municipiului o altfel de Zi a lor, înlocuind obositoarele jocuri, concursuri, parăzi şi recitaluri de poezie cu atmosfera unei secvenţe de epocă veche, romantică prin excelenţă, pe care abia părinţii lor dacă o mai ţin minte din  Război şi pace sau din Anna Karenina sau din Idiotul, sau din vechile filme ruseşti… Imaginaţie strălucit pusă în valoare prin combinarea, desigur, măiastră, a Muzicii cu Pictura şi Poezia. Nimic mai simplu, la prima vedere ? Dimpotrivă. Profesionalism !!! „Topite” în miezul secvenţei de Teatru autentic, cele trei genuri de Artă au relevat vocaţia Dumnealor pentru astfel de showuri de foarte bună calitate (morală şi educativă). Din nefericire…

          Autorităţile au lipsit !

          Nici o şcoală, un gimnaziu sau un liceu nu a ţinut să ia parte, printr-un grup de elevi, la un aşa tulburător spectacol ! Nici o televiziune locală şi nici un ziar nu şi-a trimis reporterii să vadă ceva unic, fără precedent şi, tot din păcate, fără urmări ! Cât despre Inspectoratul Şcolar judeţean, despre Prefectură  sau Primărie sau Consiliul judeţean, nici atâta ! Absenteism în linie. Şi, slavă Domnului, cât şi-ar fi spălat reprezentanţii acestora, ochii şi sufletele şi mai ales conştiinţele, în limpezimea de rouă a Salonului de epocă inventat şi interpretat de Doamnele Hârlav şi Ungureanu !

          Recurs la romantism

          O măsuţă acoperită cu o dantelă apretată, în mijlocul căreia un ceainic, o chisea şi câteva fenegele, cu un sfeşnic alături, aşteptau oaspeţii invitaţi de cele două elegante şi atractive amfitrioane, şi dânsele în rochii de epocă, decoltate, cu funde şi împletituri florale la spate, sub care câte un malacof discret sporea graţia lor… În fundal, pianul de concert, „negru ca ţiganu’” vorba cântecului. Gazdele stau pe câte un fotoliu (imaginar), gata să primească musafirii… Până atunci, în dreapta lor, grupul de pianiste, asemenea unui uriaş buchet de flori, în costumaţie de mijloc de veac XIX, pierdute în propria lor frăgezime… Gazdele găsesc repede soluţia ca, până la apariţia invitaţilor, publicul sosit în sala reală a Salonului, să fie cât mai pe placul acestuia. Şi astfel, povestea se deapănă asemenea uni basm care duce în copilărie, înapoi, prin ani… Un majordom în livrea, cu favoriţi, mustăţi şi barbişon, cu galoane în fireturi aurii, postat la uşă, mai lipsea…

          Ceaikovski şi muzica unui an

          Puţini ştiam că marele muzician romantic rus, Piotr Ilici Ceaikovski a compus câte o piesă care exprimă, interpretată la pian, fiecare din cele 12 luni ale unui an calendaristic. Pornind de la această capodoperă, asociind-o cu versuri tipice fiecărei luni, precum şi cu picturi adecvate, în general peisaje, autoarele scenariului au construit fermecătorul Salon de epocă de pe la mijlocul secolului al XIX rusesc. Dincolo de ferestrele lui fremătând pădurile de mesteceni, redingotele lepădate solemn de cine ştie ce rivali aduşi, după datină, să se dueleze… Ianuarie – evocat prin „Visătorul” de Puşkin şi prin Bătrâna pictată de Vuillard; la pian, Fabiola Ioniţă (Lângă cămin); Februarie, printr-un citat din Carnavaluri, de N. C. Debie şi o pictură de Surikov; la pian, Ingrid Ştefan (Carnaval); Martie, prin Cântecul privighetorii, de Maikov şi tabloul Lumina scaldă zarea, de Leviatan; la pian, Ingrid Ştefan; Aprilie, prin Monet, Femeie în grădină; la pian, Mădălina Ghiula (Vioreaua); Mai, prin Nopţi albe, de A. Fet şi Clar de lună, după Leviatan; la pian, Fabiola Ioniţă; Iunie, printr-o Barcarolă, prin Seara pe Volga, de Leviatan şi Bărci-le lui Monet; la pian, Lucia Popescu;  Iulie, cu Cântecul cosaşului, de Kolţov şi Millet – Culegătorii de spice; la pian, Ingrid Ştefan; August trece prin acelaşi Kolţov  pe la 1835, la pian, Fabiola Ioniţă (La seceriş); Septembrie evocat prin La vânătoare, de Puşkin şi Contele Nulin, pictat de Tropinin, Ecaterina a II-a, autor Serov şi Vânătoarea de lei, de Delacroix; la pian,Lucia Popescu; Octombrie , pe versuri de A.K. Tolstoi şi pânza Toamna, de Leviatan; la pian, tot Lucia; Noiembrie aduce pe ecran Troica lui Serov, o alta de Kramskoi şi Sania lui Serov, la pian, Ingrid Ştefan, iar Decembrie, prin Crăciunul rusesc, în viziunea pictorului Jukovski, cu Svetlana lui… La pian, Silvia Mihai…